CIND UITI SA SCOTI MASCA SUB CARE ASCUNZI PROPRIILE ADEVARURI...

Cind simti ca mergi spre nicaieri,opreste-te si uita-te atent la sufletul tau si fii sincer-ESTI IMPACAT CU TINE? AI LINISTE? TE TREZESTI SI ADORMI ZIMBIND?ESTI ACOLO UNDE VREI SA FII? CUM AI AJUNS AICI? ITI ASUMI VINA DE A FI NEGAT REALITATEA? ESTI CU ADEVARAT PE DRUMUL BUN? ITI ESTE BINE? ESTI IUBIT, RESPECTAT,DORIT?CUM CREZI CA VA ARATA VIITORUL TAU?

Ce m-a facut sa scriu acest post?- confesiunea sincera a unei persoane dragi.

Ce am retinut din povestea ei inundata de lacrimi?ca uneori devii sclavul propriilor ambitii si nu mai lupti pt a-ti fi tie bine ci mai mult pt a le fi altora rau...

''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''

Povestea in sine nu mai conteaza si nu o voi expune caci nu se cade, e cineva apropiat.pe scurt toata aceasta istorie a suspinelor tardive se rezuma la un singur lucru- ATUNCI CIND ITI IGNORI SUFLETUL,CIND TRAIESTI MINTINDU-TE SI CONTINUI DOAR PENTRU AMBITII SAU SATISFACTII TRECATOARE, ATUNCI TE CONDAMNI LA NEFERICIRE. IAR DRUMUL ESTE CU SENS UNIC....
'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''

si iata cum cineva atit de drag mie a devenit un alt biet ostatic al esecului...iar acum regreta.
din pacate, ambitia de a reusi in viata cu orice pret, facindu-ti un titlu de glorie din stivele de cadavre calcate in picioare, din falsele victorii iti coordoneaza toate gindurile si actiunile, devine realitatea ta. si e grav!!! deja tu nu mai contezi pt tine insuti, uiti sa te preocupi de propriul bine si te pierzi, te risipesti, devii tot mai nesigur,mai inrait, simti ca pierzi controlul....
''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''

Si atunci, merita oare sa te irosesti resuscitind cadavrul chinuit al unui fapt consumat, totul doar din frica sau ambitii fara sens?merita sa te pierzi pe tine??merita sa negi ca defapt tu doresti cu disperare altceva?